Filmul „Deep Cover” este disponibil pe Prime Video, aducând o combinație inedită între comedie și acțiune. Povestea urmărește trei actori de improvizație care sunt recrutați de poliția din Londra pentru o misiune sub acoperire într-o bandă de criminali periculoși. Kat (Bryce Dallas Howard), o actriță și profesoară de improvizație, împreună cu elevii săi Marlon (Orlando Bloom) și Hugh (Nick Mohammed), acceptă provocarea de a juca rolul vieții lor într-un decor real.
Deep Cover – o comedie plină de acțiune și improvizație
Din 12 iunie, este disponibil la Prime Video filmul „Deep Cover”, o comedie plină de acțiune în care trei actori de improvizație sunt recrutați de poliția din Londra pentru o misiune sub acoperire.
Kat (Bryce Dallas Howard) este o actriță și profesoară de improvizație care nu s-a bucurat niciodată de vreo realizare în meseria pe care încearcă să o practice și să o predea. Deja începe să se întrebe dacă nu cumva a ratat drumul spre succes. În această dilemă carieristică o abordează Billings (Sean Bean), care e gata să îi ofere rolul vieții ei. Bărbatul este un polițist sub acoperire, care vrea să recruteze trei oameni obișnuiți să ia decizii pe moment pentru a se infiltra într-o bandă londoneză, unde să se dea drept criminali periculoși. Ce-ar putea fi mai ușor pentru niște actori obișnuiți să joace tot felul de roluri? Ce-ar putea fi mai ofertant pentru o actriță care nu a apucat un rol în 007, dar îl poate juca în lumea reală? Kat nu ezită și spune da. Și îi ia alături de ea pe doi dintre propriii elevi: Marlon (Orlando Bloom) și Hugh (Nick Mohammed). Și… Motor! Acțiune!
O colaborare transatlantică și declarații de la premiera londoneză
Pentru producătorul și coscenaristul Colin Trevorrow, „Deep Cover” înseamnă o reîntoarcere la genul comedie, care l-a lansat – „Safety Not Guaranteed” –, după îndelungi pribegii prin franciza de mare buget, care l-a consacrat – „Jurassic World”. Scenariul a pornit de la o idee a lui Colin Trevorrow, pe care acesta a lucrat împreună cu colaboratorul lui mai vechi Derek Connolly, și-apoi a fost trimis peste Ocean, pentru îmbunătățiri, duo-ului de comedianți Ben Ashenden și Alexander Owen. A rezultat un amestec de gaguri britanice și hollywoodiene, despre care ne asigură că este delicios cei de la Variety, care-au văzut filmul la premiera mondială de la festivalul londonez SXSW, pe 4 iunie. După Marea Britanie, „Deep Cover” s-a văzut pe 10 iunie la Tribeca Film Festival, din New York, înainte de a intra direct pe Amazon Prime Video, din 12 iunie.
Bryce Dallas Howard a încercat să explice incredibila chimie dintre cele trei personaje principale: „Cinstit să vă spun, nu știu ce a fost, scenariul foarte bun, atmosfera de pe platouri… pur și simplu ne-am simțit foarte bine împreună. Cred că suntem și în niște stadii similare de viață, cu toții avem copii, și suntem conectați datorită acestui lucru”.
Pentru Orlando Bloom, obișnuit cu roluri mai degrabă dramatice și de acțiune, „Deep Cover” a însemnat cucerirea unui nou teritoriu: „Nu știu nimic despre comedie”, a recunoscut actorul, mulțumind scenariștilor și regizorului pentru sprijinul pe care i l-au oferit pentru a descoperi umorul în seriozitatea personajului interpretat de el.
Dimpotrivă, Nick Mohammed, cel mai experimentat în comedie din trioul principal, s-a trezit pe pământul necunoscut, pentru el, al acțiunii: „Am fost copleșit. Nu înțeleg… și sunt așa un mare fan al filmelor de acțiune și al blockbuster-urilor!”.
„Deep Cover” este o producție cu totul independentă, motiv de mare mândrie pentru realizatori. „Nu e deloc ușor. Trăim niște vremuri în care este din ce în ce mai greu să găsești finanțare pentru un film”, a mărturisit Colin Trevorrow, neuitând să mulțumească Amazonului pentru distribuție și echipei britanice de producție care a făcut totul posibil cu un buget competitiv.
Regizorul Tom Kingsley a ținut să menționeze importanța locațiilor autentice de filmare din Londra: „Am vrut ca filmul să se simtă ca și cum ar fi real. Cred că comedia e și mai amuzantă când chiar ești prins în ea”, a spus acesta, povestind cum au preferat să filmeze în locuri ca Shoreditch sau Barking mai degrabă decât într-un studio. În același timp, „aveam nevoie de o Londră care să arate un pic periculos, nu ca o vedere pentru turiști”.
În ciuda faptului că tema filmului este improvizația, scenariul a fost respectat la virgulă! „Este un scenariu foarte minuțios, care și evoluează cu o viteză amețitoare – chiar e o construcție complexă”, a explicat Tom Kingsley.
Evenimentul de lansare a fost încheiat de Colin Trevorrow, acesta devenind un pic nostalgic în fața sălii pline care se pregătea să-i vadă pentru prima oară filmul: „Trăim niște vremuri în care e destul de rar să mergi la cinema ca să vezi o comedie, o sală plină de oameni care râd împreună este ceva care îmi plăcea foarte mult când eram copil. Filmul va intra pe Amazon, și suntem recunoscători pentru asta, dar seara aceasta este una foarte specială”.
Realism și provocări în producția „Deep Cover”
Filmul „Deep Cover” este o producție independentă realizată cu un buget competitiv, iar echipa a ales să filmeze în locații reale din Londra, precum Shoreditch și Barking, pentru a oferi o atmosferă autentică și puțin periculoasă, diferită de imaginea turistică obișnuită.
Regizorul Tom Kingsley a explicat că această alegere a fost esențială pentru ca umorul și acțiunea să fie cât mai reale și credibile, iar scenariul, deși inspirat de improvizație, a fost respectat în detaliu, având o construcție complexă și alertă.
Colin Trevorrow a subliniat cât de important este pentru echipă să aducă publicul în săli de cinema pentru a se bucura împreună de comedie, în vremuri în care astfel de momente sunt tot mai rare.
Sursa foto: Prime Video
Abonează-te la newsletterul TVMANIA și primește zilnic în inbox cele mai importante articole: știri din televiziune, interviuri exclusive, modificări în grilele TV, premiere de filme și seriale, dar și noutăți de pe platformele de streaming. TVmania.ro – sursa ta de încredere pentru tot ce mișcă în lumea divertismentului, din 1998. Abonează-te acum: https://shorturl.ringier.ro/newsletter-tvmania
Citește și: