Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Mihai Albu și-a amânat luna de miere. Mikaela, fiica sa, a decis să locuiasă alături de el: „Nu vă imaginați cât sunt de fericit”

de Cristina Țapu,

După 12 ani de la divorțul de Iulia Albu, designerul Mihai Albu și-a refăcut viața și s-a căsătorit din nou. Deși luna de miere a fost amânată, viața de familie este mai plină ca niciodată: fiica sa, Mikaela, s-a mutat împreună cu el și cu noua soție, Elena.

Mihai Albu a anulat luna de miere

Designerul de încălțăminte Mihai Albu, în vârstă de 62 de ani, a spus din nou „Da”, la 12 ani după divorțul de Iulia Albu. Recent căsătorit cu Elena Albu, medic cardiolog, el a vorbit despre noul său început în viața de familie. Deși luna de miere a fost amânată, atmosfera din casa lui este una plină de bucurie.

„Nu avem timp, în această perioadă, de luna de miere, dar o să plecăm, câteva zile, pe aici, prin țară, cel mai probabil la munte. Elena a avut programate câteva operații, nu-și poate lua liber acum. Este dedicată meseriei, are pacienții ei, de care are mare grijă”, a declarat Mihai Albu pentru Click!.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 12

Mikaela s-a mutat acasă la Mihai Albu

Motivul amânării? Soția sa a revenit la muncă la doar o zi după nuntă. Însă casa nu a rămas deloc goală, pentru că Mikaela, fiica lui Mihai și a Iuliei Albu, s-a mutat alături de tatăl său și de noua lui soție.

„Mika stă la noi, de vreo două săptămâni, așa și-a dorit, să se mute, cu mine, cu Elena și cu fiica soției, cu ambele se înțelege foarte bine. De la noi, ea pleacă și la școală. Nu vă imaginați cât sunt de fericit că Mika stă acum cu mine, am văzut-o atât de puțin, când era mică, după divorțul de mama ei.”

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  7 / 12

Mikaela a dorit să fie prezentă atât la cununia civilă, cât și la nuntă – o alegere personală care a fost susținută și de mama ei.

„Mika a vrut să vină la cununia și la nunta noastră, nu i-am impus. Și mama ei, Iulia Albu, a fost de acord, nu s-a pus contra. Fetei mele i-a plăcut la petrecere, s-a simțit bine. De altfel, a fost o organizare perfectă, totul a ieșit așa cum am visat și cum ne-am dorit. Musafirii au plecat în zori. A fost ca o petrecere în familie, cu oameni dragi”, a mai spus Mihai Albu.

Elena, actuala soție a designerului, are o fetiță dintr-o căsătorie anterioară, iar aceasta locuiește împreună cu familia extinsă. Mikaela se înțelege foarte bine cu fiica partenerei tatălui ei, iar Mihai Albu se implică activ în creșterea și educația micuței.

„Fetița Elenei este elevă în clasa a treia. Îmi este tare drag de ea, este tot ca o fiică, o mai ajut la lecții, am grijă să nu-i lipsească nimic. E un copil bun, respectuos, ascultător, silitor. A fost și ea la cununia civilă, a îmbrăcat o rochiță superbă, s-a asortat cu mama ei, la ținută. E casa plină acum de bucurie, am fetele și soția. Toți îmi umplu sufletul de bucurie.”, a declarat acesta, conform sursei menționate anterior.

Sursă foto: Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
 
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
OSZAR »